Informatii privind eliminarea impozitului pe bacsis
In data de 1 iulie 2015 a fost promulgata de catre Presedintele Romaniei legea care elimina impozitarea bacsisului. Legea a fost de asemenea publicata in Monitorul Oficial ieri si va putea fi aplicata din data de 9 iulie 2015.
Conform noului act normative bacsisul nu va mai trebui sa apara marcat separat pe bonul emis prin casa de marcat, fiind abrogate de asemenea si dispozitiile ce prevad faptul ca angajatorul poate decide daca bacsisul ramane in firma sau daca se distribuie angajatilor. Totodata, salariatii nu vor mai fi obligati sa completeze Registrul de bani personali la inceputul programului.
Impozitarea bacsisului, care implica emiterea unui bon fiscal distinct pentru suma primita, a fost introdusa prin OUG 8/2015, ce aducea modificari mai multor acte normative, dupa cum v-am prezentat in articolul privind sanctiunile pentru neutilizarea casei de marcat.